uefiscdi
 

 
OPTIMEC PROD SRL

 

 

 

 

 

 
PRO OPTICA's Excellence Center
S.C. IOEL S.A.

 
L3 - Laboratory of Physics and Technology of Optical Surfaces
Head of the laboratory: Scientific Researcher, Dr. Adrian RIZEA
Contact:
        Tehnologie de executie acoperire optica antireflex, pentru intervalul spectral [425 900] nm
 
        Antireflection optical coating technology for the spectral range [425 900] nm
 
        Proiect cofinantat de catre UEFISCDI, prin programul “Cecuri de Inovare”
 
        Contract 27 CI / 10. 06. 2012
 
      Obiective indeplinite: Realizarea unei acoperiri optice pentru reducerea pierderilor prin reflexie parazita in sistemele de vizare, la o valoare medie mai mica de 0,6% (Rmed< 0.6%), pe intregul interval spectral [425 900]nm. Descrierea serviciului: S.C. IOEL S.A. a proiectat, a stabilit tehnologia de executie si a participat la punerea in fabricatie, la S.C. Optimec Prod S.R.L, a unei acoperiri optice antireflex de banda larga, avand performanta optica net superioara tehnologiilor existente. Aceasta acoperire se constituie si intr-un cap de serie pentru o familie de acoperiri optice avand structura interferentiala de baza asemanatoare [(TiO2 / SiO2)n MgF2], dar cu numar de straturi si grosimi recalculate pentru satisfacerea cerintelor specifice fiecarei aplicatii in parte.
 
      Necesitate: S.C. Optimec Prod S.R.L are ca obiectiv general, productia si comercializarea de componente optice, precum si echipamente de vizare pe timp de noapte, pe timp de zi sau duale, cu capacitate de operare atat ziua, cat si noaptea, in special pentru aplicatii in domeniul apararii si securitatii. Performanta unui astfel de sistem optoelectronic este puternic influentata de performanta acoperirilor optice antireflex ale obiectivului, care au o contributie majora la stabilirea valorii raportului semnal/zgomot al produsului final. In vederea dezvoltarii unor noi generatii de astfel de aparate de vizare, dar si pentru satisfacerea cerintelor din ce in ce mai exigente ale beneficiarilor de component optice, Optimec Prod S.R.L a colaborat cu S.C. IOEL S.A. pentru proiectarea, finalizarea tehnologiei si asistenta la punerea in fabricatie a unei acoperiri optice antireflex, avand caracteristicile descrise mai sus.
 
    Aspectul inovativ rezida, in primul rand, din structura de baza a acoperirii interferentiale. Pentru domeniul spectral vizibil, acoperirile optice antireflex multistrat clasice au in componenta doua materiale (in general, ZrO2 si MgF2, ZnS si MgF2 sau TiO2 si SiO2), formand structuri de patru, pana la zece straturi, in functie de valoarea reflexiei reziduale, impusa in documentatia tehnica a componentei optice respective. Pentru un domeniu spectral mult mai larg, precum cel la care face referire acest contract ([425 900]nm), proiectarea unei acoperiri care sa asigure o medie a valorilor reflexiei spectrale reziduale sub un nivel impus de 0,6%, devine foarte dificila, necesitand structuri cu minim 16 straturi, rezultand, astfel o tehnologie cu mare susceptibilitate de rebut, din cauza cumulului de erori la monitorizarea grosimilor straturilor, dar si din cauza abaterilor indicilor de refractie de la valorile cu care a fost calculata acoperirea. Structura interferentiala propusa in cadrul acestui proiect, care a asigurat conditia impusa (Rmed In Raportul Final de Activitate al proiectului s-a facut referire si la posibilitatea de brevetare pentru produsele care vor contine componente optice cu acoperiri antireflex din familia ARTEC, avand cap de serie acoperirea realizata in cadrul prezentului proiect / contract. In acelasi timp, s-a facut referire si la faptul ca acest proiect ar putea fi inceputul unor colaborari viitoare, sustinute prin intermediul programului "Cecuri de inovare" sau prin intermediul unui program cu buget mai mare si perioada de derulare mai lunga, care ne va permite realizarea unui proiect de anvergura mai mare, inclusiv pregatirea documentelor pentru cererea de brevet, estimari care incep sa prinda contur. S-a mai estimat ca modalitatea de valorificare la sfarsitul proiectului va fi prin contracte de executie pentru componente si aparate optice si optoelectronice, in special pentru aparatura de vizare cu aplicatii in domeniul securitatii. In spiritul acestor anticipatii si dorinte, s-a aplicat pentru un nou contract de colaborare, in cadrul programului "Cecuri de inovare", sesiunea 2013, cu un proiect avand titlul “Tehnologie de acoperiri optice antireflex de inalta performanta, pentru domeniul spectral SWIR [800 1700]nm” si codul de inregistrare PN-II-IN-CI-2013-1-0087, proiect care, spre surprinderea si dezamagirea noastra, a obtinut cel mai mare punctaj dintre proiectele respinse (79,67), situatie care, din pacate, nu incurajeaza continuarea colaborarii dintre cele doua institutii. Cu toate acestea, S.C. Optimec Prod S.R.L. a lansat un proiect major, de dezvoltare a unui “Sistem de Observare 360o, Avertizare, Mascare si Protectie”, cu finantare obtinuta prin POSCCE – AXA II, pe Operatiunea O233, proiect / program in cadrul caruia domeniul spectral [425 900]nm si implicit acoperirile optice dezvoltate in cadrul contractului 27CI / 2012 vor fi aplicate sau vor sta la baza unor tehnologii ce vor fi dezvoltate ulterior. De asemenea, facand mentiunea ca totusi, un an este cam putin pentru o evaluare corecta a impactului economic, in aceasta perioada, S.C. Optimec Prod S.R.L a primit cereri de oferta, unele dintre ele materializate in comenzi, pentru componente si produse optice si optoelectronice ce includ acoperiri din familia “ARTEC”, ale carei baze au fost puse in cadrul contractului 27CI / 2012.
 
Rezultate:
 
Figura 1 prezinta curba de reflexie spectrala reziduala teoretica, obtinuta in urma proiectarii si optimizarii cu ajutorul aplicatiei software ATTOL:

 
broadband antireflection technology
 

 
Figura 2 prezinta curbe de reflexie spectrala reziduala, masurata pe piese realizate pe baza tehnologiei dezvoltate in cadrul proiectului ARTEC:

 
broadband antireflection technology